Scriu acum despre o perioadă mai îndelungată. Am fost puţin leneşă şi am rămas în urmă cu împărtăşirea experienţelor mele de proaspătă mămică...Randurile de mai jos sunt scrise in martie 2011.
Ei bine, am trecut de luna a şasea, deci şi de pragul diversificării, apoi am trecut peste o iarnă destul de dificilă şi uite că facem cunoştinţă cu prima noastră primăvară!
Sofia este acum sănătoasă şi voioasă, foarte activă şi veselă mai tot timpul, iar eu abia mai prididesc cu umblatul după ea – literalmente, fata asta ar merge peste tot, dacă ar putea! Noroc că încă e în patru labe - abia s-a ridicat în picioare şi nu ştie să meargă. Am descoperit aşadar, treptat, câteva lucruri importante din viaţa unui bebe: cum e să începi să înţelegi ce spune lumea, să te mişti de unul singur de colo-colo, să-ţi lărgeşti spaţiul de acţiune şi câmpul vizual, să stai şi tu la masă cu ceilalţi, în scăunelul tău şi să începi să te joci de-adevăratelea! Şi multe altele, pe lângă astea...
Timpul meu de reflecţie a devenit tot mai puţin, aşadar, însă şi acest lucru se întâmplă cu un scop, nu-i aşa? În deja clasica „Mama şi copilul” scrie că unei femei îi trebuie 9 luni ca să devină mamă, iar unei mămici 9 luni ca să redevină femeie... De vreme ce Sofia a împlinit nouă luni pe 1 martie, mi se pare normal să încep să-mi revin şi eu la starea dinainte de naştere. Mă rog, acesta e un fel de-a spune, căci experienţa unei sarcini şi a unei naşteri, precum şi primele luni din viaţa copilului te schimbă într-o aşa măsură încât îţi e greu şi ţie să te recunoşti, uneori. Pentru că acum eşti şi femeie şi mamă, iar calitatea şi responsabilitatea de mamă sunt acolo „pe veci”!
Eu una am senzaţia că am trecut de o perioadă, într-adevăr, grea, poate cea mai grea din anumite puncte de vedere, iar faptul acesta mi-a dat ideea de-a face o nouă secţiune pe blog, una despre cam ce te poate aştepta în aceste prime luni după ce ai născut. Cred că, oricât de mult s-ar pregăti pentru perioada asta, o femeie nu va fi niciodată suficient de pregătită, de fapt... Vreau să spun că mereu pot exista surprize şi la capitolul acesta suntem destul de puţin capabili să influenţăm lucrurile. Tot ce putem face este să fim psihologic şi sufleteşte deschise şi răbdătoare şi calme. Să ne conservăm energiile pentru ceea ce este cel mai important acum: copilul pe care l-am născut. Şi e uimitor cum vom fi ajutate, dacă reuşim să gândim astfel. Dar trebuie să recunosc că nu e deloc uşor... Nu ştiu eu în ce măsură am reuşit sau nu, dar am avut momente şi perioade foarte dificile.
O dată cu venirea iernii, am reuşit să ne molipsim de viroze sau gripe de 2 ori, toţi trei pe rând... şi asta ne-a ţinut în starea de boală sau cvasi-boală aproape două luni întregi: decembrie şi ianuarie. Se pare că Sofia ar fi făcut şi o formă uşoară de rubeolă (lucru pe care încă mai trebuie să-l probăm cu analize de sânge), ocazie cu care a avut şi colici groaznice (asta ca să vedem şi noi cum e să aibă copilul colici – credeam că am scăpat?) şi tot atunci se pare că a făcut o mică alergie la mâncare-probabil la ou... Prima stare febrilă (care de fapt s-a dovedit a fi sub-febrilă şi lipsită de interes pentru medici...) a avut-o când i-au ieşit primii dinţi, cei de jos, chiar în prima săptămână din decembrie. Agitaţie, prima noapte nedormită din cauza asta, monitorizare, comprese etc. etc. A doua zi era deja mai bine... Nici o problemă, a urmat runda 2 nu peste mult (cu 3 zile de febră între 38 şi 39), care a fost mult mai dură şi absolut epuizantă pentru noi – a trebuit să chemăm în ajutor bunicii şi să ne organizăm cât de bine posibil pentru a nu irosi nici un strop de energie. Noroc cu homeopatia şi cei care ne-au călăuzit în domeniu (inclusiv cartea Michaela Glockler, Wolfgang Goebel - Cresterea si ingrijirea copilului. Practici terapeutice alternative. Ghid medical si pedagogic), învăţându-ne că febra nu este chiar un duşman şi că organismul uman învaţă din fiecare boală – până la ultima celulă! Acum îmi revine în minte ce spune Capra despre celule în Conexiuni ascunse... dar în acele momente, din păcate, aproape orice bibliografie era ştearsă din memoria mea obosită...Iar uneori, pentru a internaliza e nevoie de mai mult decat o simpla lectura.
În fine, dincolo de toate astea, cel mai greu mi s-a părut să nu pot ieşi afară din casă decât maxim o oră în unele zile, să nu mă pot bucura din plin de zăpadă, căci pentru mine iarna e mai plăcută decât vara... Fiind o persoană activă, am găsit extrem de greu să stau atâta timp în casă, să nu fac mişcare deloc (comparat cu modul meu de viaţă obişnuit, ce mi s-a întâmplat acum este ca şi când ai lega aripile unei păsări), lucru pe care îl simt în fiecare fibră a corpului meu... În schimb, sînt bucuroasă că am scăpat fără probleme mai mari, că Sofia este bine şi am cu atât mai multă motivaţie să-mi recapăt tonusul cât de curând.
