Dupa 9 luni de sarcina si 3 luni de cand s-a nascut fetita mea, ajung sa cred ca aceasta experienta devine tot mai bogata, interesanta si importanta pentru mine si as vrea sa impartasesc cate ceva din ea. In plus, cred ca sint enorm de multe lucruri in toata povestea asta pe care e bine sa ti le spuna cineva, la un moment dat, asa ca poate viitorii parinti gasesc aici ceva util. Sper sa cititi cu interes!


vineri, 20 mai 2011

Despre dezvoltarea copilului in primii ani de viata

Am inceput sa citesc atent cartea lui Bernard Lievegoed, Phases of Childhood. Growing in Body, Soul and Spirit, editie extinsa si re-editata (prima publicare a fost in 1946!). Olandezul are o abordare foarte interesanta, bazata pe principiile lui Rudolf Steiner, iar modul cum prezinta dezvoltarea copilului si intreaga aceasta carte au fost si probabil ca mai sint elemente de baza in scolile si in pedagogia Waldorf.

Probabil ca nu toata lumea intelege, accepta sau e de acord cu principiile spirituale si pedagogice din Waldorf, insa mie personal mi se par cel putin acceptabile si a citi aceasta carte este cu siguranta util pentru un parinte. Pentru mine, face parte din intentia de-a aduna informatii din surse cat mai diverse despre cresterea si dezvoltarea copilului.

Redau aici cateva extrase referitoare la prima perioada de viata. Voi incerca sa revin cu altele despre dezvoltarea limbajului si a mersului etc., pe masura ce lecturez si ma intereseaza, desigur, perioadele prin care trece micuta mea acum.

**


La un copil, cea mai importantă funcţie a conştiinţei este percepţia. Aceasta este parte a abandonului necondiţionat al copilului. [...] Percepţia nu este nicidecum un proces pasiv..., ci e o activitate centrată pe interesul în lumea din afară.[...]
Se poate spune că în prima sa perioadă de viaţă, copilul e un organ de simţ în care dorinţa (voinţa) e activă.

...
Supunerea copilului în faţa lumii exterioare are o forţă comparabilă – la o vârstă mai târzie - doar cu supunerea totală a unei persoane religioase. Această abandonare creativă face copilul să devină o fiinţă dedicată imitării. Tot ce se învaţă în prima etapă a vieţii se învaţă prin imitare. Aceasta se întâmplă la diferite nivele de intensitate, în funcţie de caracterul, tipul şi temperamentul copilului, dar în principiu viaţa spirituală a copilului se dezvoltă astfel în această primă perioadă.

Imitarea are un efect mult mai puternic decât doar de-a face ecou limbajului sau de-a copia anumite activităţi în joacă. Chiar înainte de-a fi capabil de aceasta, copilul asimilează foarte mult din mediul său; se poate ajunge chiar la o concluzie plină de paradox: cu cât un copil percepe în mod mai puţin conştient ceea ce există în jurul lui, cu atât acele percepţii îi penetrează sufletul mai mult. Înainte de-a fi capabil să-şi conştientizeze percepţiile şi să le asimileze făcându-le ale lui, impresiile sunt cele mai profunde şi pot ajunge la cele mai adânci niveluri inconştiente ale sufletului. Ele rămân acolo, formând fundaţia pentru experienţele mai conştiente ce vor urma.

...
În timpul primei perioade de dezvoltare, părinţii au o responsabilitate foarte mare faţă de copilul lor. Motivul este chiar faptul că lucrurile care nu sunt experimentate în mod conştient de copil îi vor influenţa, mai târziu, anumite stări, sentimente sau comportamente.

Copiii al căror suflet este complet deschis către lume nu doar vor percepe acţiunile tatălui lor când acesta se întoarce iritat şi pleacă din casă, dar vor asimila şi conţinutul moral al unor astfel de gesturi; toate acestea rămân în subconştientul lor. Dacă o persoană trece prin viaţă având o încredere neştirbită în bunătatea lumii ca fundaţie a propriei vieţi spirituale, în ciuda oricăror chinuri, sau dacă dimpotrivă, este plină de suspiciuni şi nu se poate bucura de viaţă, deşi totul se întâmplă aşa cum îşi doreşte, acestea sunt lucruri care pot fi în foarte mare măsură influenţate de mediul pe care părinţii îl creează în jurul copilului în primii săi ani de viaţă.

Din punctul de vedere al dezvoltării sale, copilul e influenţat de oamenii din jurul său prin ceea ce sunt aceştia, prin modul cum ei îşi exprimă încrederea pe care au dobândit-o şi prin moralitatea acţiunilor lor.

Pentru un copil este cu totul nesemnificativ când un adult îngână nimicuri cu o voce dulce şi copilărească, iar apoi se întoarce pentru a discuta alte lucruri, mai importante. Orice persoană care stă cu copilul ar trebui să fie cu acesta cu un interes total şi manifestând o mare căldură, respect total şi voinţa morală de a ajuta această mică fiinţă în drumul său prin viaţă. În primul an de viaţă, copilul, care în mod aparent nu înţelege nimic, asimilează intens conţinutul spiritual profund al mediului său.

Extras din Phases of Childhood – Bernard CJ Lievegoed (pag.56-58). Traducere proprie