Povestea unei nasteri controversate (versiunea scurta)

Anul trecut, in ziua asta se nastea fiica mea cea de-a doua, prin nastere naturala dupa cezariana (NVDC).

De ce am ales sa nasc natural dupa o cezariana?

Pe scurt : pentru ca asa mi s-a parut normal.

As putea sa mai dau o suta de motive, insa nu prea cred ca are sens. Fiecare femeie are motivele ei, iar modul cum nasti pana la urma este unic pentru fiecare femeie si asa trebuie sa fie pentru ca asta e lectia ei de viata (una din ele !).

O sa va spun povestea nasterilor mele deoarece doresc pe de o parte sa le pun fata in fata si pe de alta parte vreau sa-mi aduc cat de putin contributia la promovarea nasterii naturale. Motivul meu pt acest din urma scop este credinta ca nasterea contribuie in mod decisiv la formarea ta ca om si prin urmare la evolutia (...) omenirii in ansamblu. M. Odent spune in cartea lui, Cezariana (2004): « Este semnificativ faptul ca, cu cat o societate isi dezvolta agresivitatea si capacitatea de a distruge viata, cu atat sunt mai agresive ritualurile si credintele aferente perioadei din jurul nasterii. […] Interpretarea noastra capata o semnificatie speciala in secolul al XXI-lea. […] Se impune un soi de unificare a satului planetar pentru a frana procesele de distrugere. Energiile iubirii devin mai necesare decat oricand. Toate credintele si ritualurile care pun la incercare instinctul matern protector si agresiv sunt pe cale de a-si pierde avantajele evolutive. Era cezarienei este si era « scientificarii iubirii ». Prioritatile sunt evidente. »

Tot el arata ca majoritatea studiilor care exploreaza perioada din preajma nasterii unui om sugereaza ca « modul in care ne nastem ne influenteaza intreaga viata ».

Pe mine personal, ceea ce am simtit la prima nastere m-a facut sa aleg ca a doua oara sa nasc altfel, prin urmare am inceput sa ma informez in acest sens. Unele din materialele pe care le-am citit mi-au sustinut instinctul. Totusi, pe parcursul trecerii mele prin a doua sarcina am intalnit de la oameni simpli si pana la medici carora nu li se parea deloc normal ca eu sa-mi doresc sa nasc natural, mai ales dupa o cezariana. O astfel de intentie a ajuns foarte departe de normalitate (sau de norma) in secolul 21, dragi si drage ! Iar eu, care mereu am fost si voi ramane o apropiata de « natural » in general, am inteles din asta ca o data cu alienarea omului de natura vine implicit si delimitarea lui de practici naturale in diferite aspecte ale vietii (cum ar fi si tratamentele medicale, de exemplu, sau bronzatul la solar, nu doar nasterea). Ce efecte are aceasta atitudine, va las pe voi sa vedeti ; sa va ganditi putin la asta...

Cum au fost sarcinile...

Poate ca a fost pur noroc (desi eu sint mai degraba adepta ideii ca noi ne facem norocul) : in cazul meu ambele sarcini au decurs bine (a doua chiar foarte bine !), fara probleme, fara nici un fel de aspecte negative. Prima data am fost mult mai stresata si recunosc ca nu intotdeauna gandeam pozitiv, aveam o serie de temeri si ganduri prapastioase. Nu stiu de unde imi veneau, dar cred ca partial si din « literatura de specialitate », din tot felul de materiale pe care le-am citit despre sarcina si nastere si multiplele probleme care pot aparea si de care trebuie sa te feresti, la care sa fii atenta etc. Culmea, nu prea mi-au cazut in mana carti despre aspectele pozitive, despre ce binecuvantare e sarcina pentru o femeie si pentru familia ei, despre ce lucuri bune iti pot aduce cele 9 luni si cum te pot transforma intr-un om mai bun, mai sensibil, mai hotarat, mai conectat la tine insuti si la univers. Astea sunt lucruri pe care le-am invatat la a doua sarcina, caci in perioada dintre am avut « norocul » sa descopar cateva persoane si carti care m-au incurajat foarte mult. Si mai mult decat atat, am reusit sa ma re-descopar. 

In Romania o femeie gravida e vazuta mai degraba ca un om bolnav si e tratata ca atare. Cand zic ca viitoarea mamica trebuie protejata nu ma gandesc ca e bine sa stea in casa sau ca nu ar trebui sa i se ceara sa faca efort fizic etc., ci vreau sa spun ca oamenii din jurul ei nu ar trebui s-o asalteze cu negativitati de genul : « Nu te duci lunar la control ? Vai, dar sa nu ai vreo complicatie si sa nu stii ! » sau cu impartasirea unor minunate experiente legate de nastere (se pare ca la noi numai din astea sint) : « A, pai eu am nascut foarte greu. M-am chinuit mult si la sfarsit medicul a trebuit sa se urce pe burta mea sa impinga copilul, ca nu vroia sa iasa. Sa stii ca cezariana e mai usoara decat o nastere naturala. » Mai mult, cred ca oricum viata de zi cu zi isi are nenumaratele ei probleme si ne solicita destul, asadar nu mi se pare indicat sa asaltezi o gravida cu si mai multe... Evident ca si viitoarea mamica trebuie sa se protejeze ea singura, dar asta nu e intotdeauna usor. De aceea ai nevoie de sustinere. Cat mai multa sustinere si cat mai multe incurajari, indiferent despre ce e vorba ! O gandire cat mai pozitiva si vibratii pozitive din partea tuturor ! Daca intalnesti oameni care nu ti le ofera, atunci lasa-i in pace pana dupa ce nasti si dupa ce copilul tau creste. Inseamna ca nu ai nevoie de ei si nu trebuie sa-ti fie aproape ! Eu am fugit cat am putut de astfel de situatii si de oameni la a doua sarcina, caci stiam ce inseamna...

Alte cateva aspecte importante dincolo de o atitudine pozitiva in sarcina (lista nu e ehxaustiva):

-          alimentatia – eu nu am luat vitamine, am incercat sa reglez totul din mancare ;

-          miscarea fizica – nu va fie frica de ea, nu poate decat sa ajute daca e practicata cu moderatie. Orice te face sa te simti bine iti face bine. Eu am mers pe jos de cate ori puteam si am inotat regulat pana in ultima luna. Am mers pe bicicleta pana prin luna a 7-a. Am facut gimnastica pt gravide…

-          timpul pt tine – cred ca este esential sa ai macar 10 minute pe zi in care esti doar tu cu tine, nu te streseaza nimeni, e liniste si te poti concentra la ceea ce traiesti in sarcina, la tine si la bebe.

-          informarea – vai, cat de mult conteaza sa citesti si sa afli lucruri care te incurajeaza si te sustin !! Ce important e sa stii ce anume inseamna efectiv nasterea, iar asta nu afli nicidecum de la medici ! Suna incredibil, dar chiar asa e ! Incearca sa gasesti materiale alternative, nu unele conventionale - care nu fac decat sa te descurajeze !

-          pregatirea – ca pentru orice alt obiectiv in viata, si pentru nastere trebuie sa te pregatesti. Trebuie sa depui efort ca sa fie asa cum vrei si sa fii disciplinata si consecventa in pregatiri. Totul se construieste incet si sigur: pana si increderea in tine, pana si modul cum va functiona corpul tau ! Eu una cred ca acesta e un aspect care nu trebuie neglijat. Personal, eu am ales si sa fac un curs de Hypnobirthing (nastere cu ajutorul inductiei hipnotice), care m-a ajutat foarte mult din multe puncte de vedere. 

Cezariana...

Nu a fost planificata. De fapt, stiam ca NU vreau cezariana si mi-am informat medicul despre asta. Insa degeaba… Pur si simplu m-am « trezit » cu aceasta experienta, care s-a dovedit a fi groaznica, poate si din cauza modului cum a decurs intregul proces. Eu suspectez (fara sa stiu sigur daca asta s-a intamplat) ca medicul mi-a rupt membranele intentionat (desi poate a fost din greseala, dar efectul a fost acelasi) in timpul unui control in saptamana 38. M-au internat, m-au pregatit si m-au pus sa stau intinsa pe un pat, cu monitorizarea continua a fatului. Desigur ca pozitia nefiind buna (la orizontala), iar eu speriata, intrata fara sa vreau intr-un travaliu provocat aiurea, dilatarea nu s-a produs si au inceput interventiile, care incet-incet, dupa cateva ore, au dus la oxitocina (doza crestea progresiv), apoi la epidurala (despre asta chiar nu vreau sa povestesc, ca a fost partea ca mai oribila din toata experienta) si in fine, la cezariana. Operatia s-a intamplat cam la 12 ore dupa ruperea membranelor, adica seara la 9 – culmea, chiar cand medicul meu iesea din garda. Asadar ce pot sa-i reprosez? Si-a facut datoria cu bine, mi-a « livrat » copilul sanatos, eu eram bine… Restul nu mai conteaza, nu?

Am primit copilul a doua zi dimineata devreme (desi dupa operatie mi-au adus-o si au pus-o la san vreo 10 minute, ca eu inca eram sub efectul anesteziei), dar mi-a fost foarte foarte greu sa alaptez la inceput (in primele 2 saptamani adica), am avut si o mica depresie post-natala, totul mi s-a parut extrem de dificil si eram foarte obosita. Sofia, pe de alta parte, era foarte dependenta de mine, vroia numai cu mine, numai in brate, statea ore intregi la san si la varsta de un an de-abia puteam s-o las fara mine 2 ore. Nu-mi explicam de ce, pe vremea aceea; acum insa stiu.

In cazul meu, constientizarea a ceea ce mi se intamplase s-a produs destul de tarziu. Cand am aflat ca sunt din nou insarcinata, am realizat imediat ca nu mai vreau sa trec printr-o astfel de experienta si ca a doua nastere trebuie sa fie altfel. De fapt, in perioada dintre prima nastere si a doua sarcina am inceput sa citesc si sa ma documentez mai mult pe subiect si am inteles mai bine ce mi s-a intamplat. Pregatirea pentru a doua nastere s-a bazat foarte mult pe ceea ce am trait prima data si stiam ca nu mai vreau sa traiesc niciodata.

Nasterea naturala

Am asteptat cu rabdare momentul. Cu toate ca imi doream sa nasc acasa si ma pregatisem psihologic pentru asta, trebuie sa recunosc ca nici in un ultima luna nu eram inca 100% convinsa ca voi putea, prin urmare am tatonat terenul cu vreo doua clinici private din Oradea sa vad cum ar fi sa nasc la ei sau daca s-ar putea sa stau acasa in travaliu si apoi sa merg la ei, chiar la final (desi nu prea imi doream acest lucru, caci ma gandeam eu ca va fi foarte dificil sa ma deplasez in plin travaliu). Ideea nasterii acasa depindea si de disponibilitatea moasei pe care o contactasem, care trebuia sa ajunga la mine in timp util de la cam 200 km distanta… Or, in perioada aceea, ea era deja “angajata” sa asiste alte doua nasteri.

Vorbind ici si colo, in ultimele saptamani de sarcina am realizat ca trebuia sa ma decid exact ce vreau si sa fac asa cum am decis. Am ales asadar sa nasc acasa, respectiv sa merg la spital doar daca voi fi confruntata cu o situatie de urgenta. M-am rugat ca moasa sa fie disponibila si copilul sa vrea sa vina pe lume astfel. Partenerul meu m-a sustinut, iar acesta a fost un lucru deosebit de important, pentru ca altfel nu stiu daca as fi (am fi) reusit…

Pe la finalul saptamanii 39 am avut unele semnale, ceva contractii sau dureri interesante, dar cam atat. In acea saptamana am facut si ultimul ecograf (la care copilul se tot ascundea) si am verificat operatia, care parea in regula. Doctorita care mi-a facut ecograful (cineva din Ungaria) mi-a spus ca teoretic este posibil sa nasc natural, ca ea nu vede nici o piedica. Am continuat asadar sa ma pregatesc, sa fac exercitiile pe care le facusem si pana atunci si sa-mi adun lucrurile de care aveam nevoie pt nasterea acasa.

Termenul era in jurul datei de 20 octombrie. Vineri seara, in 19 octombrie, am avut primele contractii serioase, care pe la ora 22 au devenit regulate : la 10 minute. Apoi, pe la 2 noaptea, au disparut, dar eu totusi am vorbit cu moasa si am anuntat-o. Sambata vremea a fost foarte buna si ne-am dus la o baie cu fiica-mea si cu parintii mei, in Felix. Desigur ca eu nu am facut nici o baie, dar mersul cu masina pana acolo si inapoi nu mi-a placut deloc. Prin urmare am decis ca voi ramane singura acasa, sa ma odihnesc, in dupa-masa zilei respective. Bine am si facut, pentru ca pe la ora 14-15 au inceput din nou contractiile, la fel de serios si de des. Nu am putut sa stau linistita, ma apucase o verva aiurea, ca si cea de care vorbise Ditta la cursul de Hypobirthing ! Ma tot invarteam prin casa si imi gaseam cate ceva de lucru. A ramas ca Sofia sa doarma la bunici (in afara orasului), dar seara pe la 10 ne-am trezit cu ea acasa, caci nu a vrut sa stea fara mine. Am ales sa nu spun nimic nimanui despre contractii (care continuau regulat), pentru a evita stresul si intrebarile incomode. Toata lumea stia ca voi naste la clinica privata, ceea ce ar fi fost intr-adevar o posibilitate, insa eu acolo anuntasem oricum ca voi incerca sa nasc acasa, asta fiind optiunea nr. 1.

Noaptea de sambata spre duminica a trecut cu contractii continue (la 10 si la 7 minute) si fara prea mult somn. Am incercat sa stau in diverse pozitii ca sa pot adormi, dar nu prea am avut succes. Am vorbit cu moasa la telefon si ea a decis sa porneasca spre Oradea, ca sa fie totusi aici cat de repede. A ajuns dimineata pe la 4 si de atunci nu a mai plecat pana dupa nastere. A fost tot timpul langa mine, nu a iesit deloc din casa.

Dorinta mea era ca Sofia sa fie cu noi la nastere sau macar o parte din travaliu, dar déjà duminica era insistent de lipita de mine si nu ma lasa deloc sa ma concentrez la travaliu. Trebuia s-o tin mereu in brate, sa fiu mereu langa ea, ori contractiile erau déjà destul de dureroase si nu mai puteam. Simteam nevoia sa fiu singura. Marius a luat-o si s-au dus afara, dupa care au mers la cealalta bunica si Sofia a ramas acolo pana dupa nastere. Cred ca asta a fost cea mai buna decizie, nu s-ar fi putut altfel.

Dupa-masa, Marius a revenit ca sa umple partial cu apa piscina de nasteri, imprumutata de la prietenii mei Ina si Sabin (fusese folosita o singura data). Am tot ezitat la gandul ca voi naste in ea, mi se parea foarte complicat si nu credeam ca merita efortul cu toata pregatirea ei, cu umplerea cu apa, care lua foarte mult timp si era dificila (cu furtun, fara furtun, cu ce ?, cand, sa nu se raceasca apa etc.). Sincer, in acele momente nu-mi mai pasa de nici o piscina si m-a ajutat faptul ca moasa si cu Marius au preluat ei problema. Contractiile mele erau tot mai intense si mai dese, trecusera déjà frecventa de 5 minute si orice pozitie imi era la fel de incomoda. Pe minge nu puteam sta sub nici o forma, nici pe WC. Am incercat sa ma culc, sa fiu intinsa cam la 45 grade, cu spatele sustinut, ca sa incerc sa adorm, dar nu am reusit. Totusi, era o varianta care imi permitea sa ma linistesc si sa primesc fiecare contractie cu calm si « prietenie » ! Am ascultat catva timp inregistrarile de la cursul de hypno ca sa ma pot relaxa, dar a devenit din ce in ce mai greu sa fac si lucrul asta. Eram déjà obosita, iar moasa si prietena mea Ina (care déjà era cu mine de ceva ore) mi-au facut un masaj abdominal cald cu uleiuri esentiale, foarte eficient. Cred ca masajul a ajutat putin sa mai ia din durere, dar cel mai mult m-a ajutat respiratia. Pe tot parcursul travaliului am incercat sa respir cat mai regulat, profund si cu pe nas, sa ma concentrez pe respiratie si s-o vizualizez. Pot spune ca asta m-a tinut calma si m-a ajutat sa trec prin tot procesul intr-un mod relativ ok. Probabil ca puteam sa fiu si mai eficienta cu multe din instrumentele pe care le aveam la indemana, dar nu am reusit sa folosesc decat respiratia cel mai bine. Fiind déjà seara, am inceput sa ma tem ca ma vor suna parintii sa intrebe ce fac, dar nu au facut-o. Ce ironic, in momentele alea dificile si atat de intense au aparut si temerile cele mai mari : ca vor aparea la usa, ca ma vor duce de urgenta la spital, ca va iesi un mare scandal etc. Incercam sa ma linistesc, Ina imi tot spunea sa las gandurile sa treaca si ca va fi bine. Apoi a trebuit sa plece si am ramas doar cu moasa.

Sa va spun despre ea (moasa si doula, 2 in 1): a fost o prezenta extraordinara. Nici nu am simtit-o acolo, atat de discreta, dar stiam ca e ingerul meu pazitor. Nu mi-a fost frica nici un moment de nimic, am avut incredere totala in ea si in capacitatea ei de-a gestiona situatia, desi nu ne cunoasteam prea bine. Era in camera vecina si din cand in cand venea sa monitorizeze bataile inimii fatului si situatia cordonului ombilical, cu un fel de ecograf micut, sonor. Nu m-a presat deloc, cu absolut nimic. Pe la 6 duminica seara a vrut sa verifice dilatatia si mi-a spus ca inca nu era deschis cervixul, doar ca se pregatea. Pe la 9 erau 2 cm si vazandu-ma obosita, mi-a zis ca daca dilatatia nu avanseaza considerabil in cateva ore, va trebui totusi sa mergem la spital, caci nu voi mai rezista. Cand am auzit m-am speriat putin, dar m-am si mobilizat. Nu vroiam sub nici o forma sa ajung la spital, asa ca am inceput sa vizualizez deschiderea cervixului tot mai mult, avand in minte imaginea unei flori. Cred ca abia atunci am inceput sa lucrez efectiv cu contractiile: pana atunci imi era groaza cand simteam ca vine o contractie, desi stiam teoretic ca nu asa ar trebui sa fie, pt ca cu fiecare contractie se apropie mai mult momentul expulziei si avanseaza dilatatia. Atunci insa am realizat ca ceva nu e bine si ca trebuie sa am o alta atitudine, daca vreau sa reusesc sa nasc natural. Trebuia sa incep sa accept contractiile, sa le primesc cu drag, nu cu frica, si sa le las sa-si faca treaba. Si asta am facut. In jur de ora 1 noaptea aveam inca 2 cm, asa ca a functionat. Uraaa!!! Sa continuam tot asa, mi-am zis, si m-am rugat de bine. L-am sunat pe Marius sa vina ca ne pregatim de ultimele etape. Desigur ca apa din piscina se racise, vai, deci a fost o munca intensa in doi (el si moasa) pentru re-umplere. Nu mai retin detaliile organizatorice, caci eram déjà in transa. Intreaga noapte de duminica spre luni a fost « in mine », deci nu mai stiu decat ca ma concentram la maxim si incercam sa nu ma opun procesului, sa merg o data cu el, sa las lucrurile sa curga, sa respir, sa rezist. Nu vroiam pe nimeni si nimic, doar sa reusesc. Durerile erau mari, in orice caz. Si mai ales, imi amintesc ca nu vroiam sa vorbeasca nimeni cu mine si ma deranja foarte tare lumina. Puteam sa relationez la minim doar cu moasa, nu puteam sa gandesc.

Nu mai stiu cand am intrat in bazin, era déjà destul de dimineata, sa fi fost vreo 6 ? Dilatatia era 6-7 cm, parca. Acum realizez, scriind, ce greseala am facut ca nu am notat toate lucrurile astea mai devreme, desi in fapt exista suficiente indicatii de specialitate sau din practica (adica moasele bune stiu) legat de momentele-cheie din procesul nasterii, nastere in apa etc. deci detaliile astea nu sunt neaparat esentiale. In fine, o data procesul deblocat, am reusit sa-l ducem la bun sfarsit la ora 8.25, cand Teodora Narcisa a vazut lumina zilei (literalmente, caci déjà se lumina afara). Experienta in apa a fost una extraordinara, e o intreaga poveste separata, deci nu voi insista aici, cert este ca nu a fost neaparat mai putin dureroasa, dar nu vreau sa stiu cum ar fi fost “pe uscat” :). Ce m-a socat a fost cat de mult a durat expulzia : practic, copilul meu a stat « pe canal » timp de vreo 2 ore, daca nu ma insel (nu aveam notiunea timpului, dar la scurt timp dupa ce am intrat in apa a inceput expulzia, de asta sint sigura). Si un aspect important: exact cum a zis Ditta, nu e nevoie sa impingi. Eu cel putin nu am impins deloc, am incercat sa ma abandonez total si corpul meu a facut tot.

Moasa a fost fantastica din nou, nu am cuvinte… Eu, pe de alta parte, la capatul puterilor. Marius ma sustinea din afara – nu stiu cat de comoda ii era pozitia, dar cu siguranta l-a solicitat, ca eu eram cam incordata. Desi stiam ca trebuie sa ma relaxez total, sa-mi relaxez muschii, corpul meu parca actiona fara mine si se incorda la fiecare contractie. Am eliminat sacul amniotic cu cateva contractii inainte de-a iesi copilul (asa ca cei care spun ca trebuie rupte membranele intr-un anumit moment gresesc). Restul a mers de la sine, iar cand m-am vazut cu fetita in brate, nu mi-a venit sa cred. Moasa a scos-o din apa si mi-a pus-o pe piept, iar ea s-a uitat direct in ochii mei. A fost cea mai sublima experienta din viata mea de pana acum, cred… Nu dupa mult s-a tras singura la san si a inceput sa suga. Era extraordinar. Am mai stat putin si am iesit (singura, pe picioarele mele) din apa, m-am pus in pat, dar apoi m-am ridicat iar ca sa ajut eliminarea placentei (foarte dureros proces, contractii din nou…). Cordonul ombilical l-am taiat dupa vreo jumate de ora sau mai mult. Si apoi, totul a mers super – mai putin inregistrarea copilului, caci in Romania nasterile acasa sint rupte din basmele cu tigani si toata lumea te trimite de urgenta la Maternitate, sa te verifice, sa-ti verifice copilul etc. Au o adevarata placere sa distruga toata magia din jurul unei nasteri normale, in mediul tau cunoscut. Bineinteles ca eu nu am mers nicaieri si pana la urma, dupa cateva zile am gasit un medic care ne-a dat actul de constatare a nasterii care ne trebuia pentru a scoate certificatul de nastere.

Concluzii

Se pare ca povestea mea a capatat proportii… asadar o sa fiu foarte scurta la final. Sint extraordinar de fericita ca am reusit sa nasc natural al doilea copil si le multumesc tuturor celor care m-au sustinut pe tot parcursul acestui proces (care, practic, a durat intreaga sarcina). Nu as fi reusit fara ei, asta e clar. Dragi viitori parinti, va recomand cu tot dragul sa incercati si voi, dar sa va pregatiti pentru asta caci nu e usor. E un lucru care cere munca, efort, convingere si incredere. Si, bineinteles, credinta. Eu una am trecut prin doua experiente ale nasterii cu totul opuse si stiu ce spun cand zic ca nasterea naturala este de dorit cezarienei, atat pentru mama cat si pentru copil si pentru intreaga familie, insa reusita ei depinde foarte mult de toti. Nasterea, ca si sarcina, este pentru toti cei implicati o sansa de-a deveni mai frumosi, mai buni ca oameni, mai deschisi catre sacru si mai increzatori in viata. Daca cineva doreste mai multe informatii sau detalii concrete, nume etc., il/o rog sa ma contacteze.

Cu mult drag,

Ioana